Skip to content

Situl arheologic de la Sultana - Malu Roşu

Category Alte

LOCAȚIE

Sultana

917172 Călăraşi

 

DESCRIERE

Sultana-Malu Roşu este unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice din ţară, unde au fost scoase la lumină obiecte fascinante de plastică antropomorfă din preistoria României (mileniul IV î.H.). Aşezarea eneolitică de la Sultana-Malu Roşu a fost primul sit gumelniţean care a făcut obiectul unor cercetări ştiinţifice în anii ‘20 ai secolului trecut. Cercetările au fost începute de către Ion Andrieşescu şi Vladimir Dumitrescu, reprezentând o primă afirmare a şcolii de arheologie din România, ale cărei baze sunt legate de activitatea lui Vasile Pârvan. Materialul arheologic descoperit aici face din Sultana-Malu Roşu un sit deosebit în cadrul epocii eneolitice.  La Sultana au fost cercetate cel puţin unsprezece locuinţe de suprafaţă, de dimensiuni relativ mici, rar depăşind 4 m lungime şi 3 m lăţime (una singură avea 7 x 4 m), orientate nord-sud. Unele aveau podele din lut amenajate pe un pat din bârne, iar vetrele, nelipsite din case, erau plasate de obicei în colţul de nord-vest. Pereţii aveau stâlpi de lemn cu împletitură de crengi lipite cu lut, iar acoperişul era probabil din stuf. Aşezarea a avut şi un şanţ de apărare, adânc de circa 6 m, care era dublat spre interior de un val de pământ cu o înălţime de aproximativ un metru şi o lăţime de trei-patru metri. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele descoperiri remarcabile identificate la Sultana-Malu Roşu. Specialiştii Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi spun că aici trebuie amintit în primul rând tezaurul din obiecte de aur, format din trei figurine antropomorfe, saltaleoni şi un lănţişor format din şapte verigi în greutate totală de 36,170 gr. Dintre piesele ceramice, „Vasul cu Îndrăgostiţi” de la Sultana este fără îndoială una dintre capodoperele artei preistorice, cu nimic mai prejos de celebrul „Gânditor” de la Cernavodă. Pe fundul unei străchini decorată cu romburi albe şi roşii în reţea, este modelat un cuplu şezând pe un fel de băncuţă. Bărbatul ţine pe după umeri femeia care are braţele aşezate pe pântec. Simbolistica acestei piese ne trimite spre o adevărată temă mitică a societăţii gumelniţene care dă numele vasului respectiv: „Vasul cu Îndrăgostiţi”.[1] Stratul de cultură măsoară între 2,50 m şi 4 m.

 

ISTORIE

De asemenea, începând cu anul 2006 a fost identificată şi necropola aşezării, în cadrul căreia au fost cercetate până în prezent 50 de morminte de inhumaţie.

În a doua jumătate a mileniului al V-lea î.H., în partea de miazăzi a României, a evoluat Civilizaţia Gumelniţa, denumită astfel de arheologi după primele descoperiri aparţinând acestei culturi, la punctul Măgura Gumelniţa, aflat la 4 km nord-est de municipiul Olteniţa. Această civilizaţie a fost cea mai avansată din Europa la acea vreme, cu un stadiu de dezvoltare socială şi economică similar civilizaţiilor contemporane din Egipt şi Mesopotamia, considerate în prezent leagăne ale civilizaţiei omenirii. Aria Gumelniţa cuprindea toată Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, estul Bulgariei şi ajungea până la Marea Egee. Ceramica de aici, variat decorată, are ornamente incizate, reliefate sau pictate, mai ales cu grafit. Motivele decorative predominante sunt cele geometrico-spiralice. Oamenii de atunci prelucrau aurul şi arama, din care făceau în special podoabe. Unele realizări plastice ale acestei civilizaţii sunt adevărate opere de artă. Pe atunci, frumosul era folosit ca terapie. Una este să ai vase de uz casnic frumos modelate și colorate (pictate) și alta să ai doar parte de cenușiu. Într-un fel, cei de atunci erau mai inteligenți ca noi, cei care astăzi bem din pahare anoste de plastic. Ei se „întâlneau” zilnic cu frumosul. Ei își creau o lume frumoasă și armonioasă, plăcută (de aici și denumirea de „Placia”, sau „Țara care ne place” (a plascilor, pelasgilor).

Punctul a fost identificat în urma cercetărilor de teren efectuate de Radu Vulpe, săpăturile iniţiale au fost efectuate de Ion Andieşescu. Între anii 1958 - 1974, Barbu Ionescu, de la Muzeul din Olteniţa, a efectuat aici numeroase sondaje arheologice, iar în anii 1974 -1983 s-au efectuat săpături arheologice de salvare de mare amploare de către Constantin Isăcescu de la Muzeul din Giurgiu, care a stabilit şi stratigrafia staţiunii. Din anul 2002 Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi desfăşoară cercetări arheologice sistematice, grație unui colectiv condus de cercetătorul Radian Andreescu de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Pe baza unei informaţii de la Radu Vulpe, E. Comşa susţine că în anul 1923, în timpul săpăturilor efectuate de Ion Andrieşecu, s-ar fi decoperit şi un fragment ceramic care aparţine culturii Boian, faza Bolintineanu.[2] Cercetările arheologice din acest sit au fost reluate din iniţiativa Muzeul Dunării de Jos Călăraşi în anul 2001, pe fondul degradării permanente a aşezării de tip tell Sultana-Malu Roşu. Această cercetare a fost concepută sub forma unui proiect intitulat „Dinamica locuirilor neo-eneolitice pe Valea Mostiştei”, pe lângă cercetarea sitului de la Sultana-Malu Roşu vizându-se şi cercetarea întregii văii a Mostiştei, între localităţile Mânăstirea şi Tămădău. Muzeul Dunării de Jos Călăraşi a finanţat cercetările efectuate în cele 5 campanii arheologice, desfăşurate până în prezent (2001, 2002, 2003, 2004, 2005).

 

SEMNIFICAȚIA SITULUI

Situl arheologic de la Sultana - Malu Roşu este primul sit arheologic în care s-a făcut o cercetare ştiinţifică asupra culturii Gumelniţa.

 

INFORMAȚII PENTRU VIZITATORI

Situl este liber pentru vizitare.

 

CLASIFICAREA SITULUI

Sit  arheologic-istoric


 

[1] 6000 de ani de istorie neîntreruptă la Sultana – Malu Roșu

http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/06/6000-de-ani-de-istorie-neintrerupta-la-sultana-malu-rosu/

[2] Repertoriul Arheologic Naţional 

http://ran.cimec.ro/?codran=104216.03